Despre eveniment
POLITEHNICA București are onoarea și bucuria de a organiza prima ediție a POLI4INCLUSION, un eveniment dedicat promovării accesului egal la educație și rolului AI în crearea unei societăți mai incluzive.
Evenimentul va reuni comunitatea POLITEHNICA București, profesori și studenți deopotrivă, alături de autorități publice, reprezentanți ai societății civile și ai mediului economic, într-un dialog deschis despre incluziune ca responsabilitate comună. Prin povești reale, paneluri tematice și ateliere interactive, ne dorim să promovăm rolul universității incluzive ca motor al schimbării la nivelul întregii societăți și, totodată, să subliniem importanța dialogului continuu și a parteneriatelor care duc incluziunea de la concept la realitate.
POLI4INCLUSION reflectă angajamentul strategic al universității noastre pentru dezvoltarea unui campus accesibil, digitalizat și orientat către incluziune și se înscrie în contextul politicilor naționale și europene privind egalitatea de șanse, incluziunea socială și transformarea digitală responsabilă, propunând un spațiu de dialog între educație, cercetare, autorități publice și mediul economic pentru identificarea unor soluții sustenabile și scalabile.


Guiding your business through the project
Experience the fusion of imagination and expertise with Études—the catalyst for architectural transformations that enrich the world around us.
Cine poate participa
Our comprehensive suite of professionals caters to a diverse team, ranging from seasoned architects to renowned engineers.
Studenti
Profesori
Membri ai comunității extinse POLITEHNICA București
Reprezentanți ai presei sau ai organizațiilor din domeniu.
Program
- 10.20-10.50 | Keynote speaker Gabriel Diaconu (Titlu TBC)
- 10.50 – 11.10 | Coffee break
- 11.10 – 12.00 | Panel 1: Împreuna pentru incluziune sustenabilă: universități, autorități publice, societate civilă, companii
- Invitați:
- Stefan Busnatu, Prorector Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București
- Simona Hainagiu – psiholog și lector universitar POLITEHNICA București
- Lestat Monroe – Fondator RDCC
- Reprezentant CNCD
- Marian Coman – Fondator și Președinte Step Hear
- Panelul aduce la aceeași masă reprezentanți ai universității, autorităților publice, ONG-urilor și mediului corporate pentru a discuta despre rolul politicilor publice și instituționale în construirea unui mediu de studiu și de lucru inclusiv. Discuția va aborda colaborarea intersectorială, accesul egal la educație și muncă, bune practici și povești de succes, precum și importanța mental well-being-ului ca pilon esențial al incluziunii reale, atât în mediul educațional, cât și în cel profesional.
- 12.00 – 12.50 Panel 2: AI pentru toți. Tehnologia care unește
- Invitați:
- Ioan Sacala – Centrul EDI POLITEHNICA BUCUREȘTI
- Estera Anghelescu – Global Employer Brand Leader Kaufland Romania
- Tudor Manea – CEO Emag
- Reprezentant BCR
- Tudorel Tupiluși, Președinte Asociația Nevăzătorilor din Romania
- Cristian Ispas, Președinte Motivation România
- Panelul explorează modul în care inteligența artificială și tehnologiile emergente pot deveni instrumente reale de incluziune, facilitând accesul la educație și servicii pentru persoanele cu dizabilități. Prin prezentarea inovațiilor dezvoltate în cadrul POLITEHNICA București, alături de exemple de bune practici din mediul corporate, panelul evidențiază cum colaborarea dintre mediul academic și industrie poate transforma tehnologia într-un liant care reduce bariere și creează oportunități egale pentru toți.
- 13.00-13.15 | Cuvânt încheiere
- 13.15-14.00| Prânz ș
Cu ajutorul partenerilor noștri, am creat o zonă de experiență imersivă prin care participanții sunt invitați să exploreze, într-un mod controlat și ghidat, provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Prin simulări, exerciții senzoriale și reflecție ghidată, activitățile încurajează empatia, conștientizarea și dialogul, contribuind la o mai bună înțelegere a importanței accesibilizării și a incluziunii în construirea unor medii fără bariere.